Complexul FCSB. Vicecampioana respiră după 3-0 cu FC Botoșani, meci în care a pierdut doi fotbaliști importanți

Complexul FCSB. Vicecampioana respiră după 3-0 cu FC Botoșani, meci în care a pierdut doi fotbaliști importanți
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a venit la Botoșani cu gândul de a obține toate cele trei puncte și de a se apropia de liderul CFR Cluj, care în aceasta etapă și-a asigurat prezența în play-off. De partea cealaltă, botoșănenii veneau după înfrângerea cu 3-0 de la Chiajna iar play-off-ul nu mai era un obiectiv ușor realizabil.

Peste 5000 de oameni au înfruntat frigul pentru a asista la meciul dintre FC Botoșani și FC SB, un meci care se anunța mai echilibrat ca oricând.

FC Botoșani are prima șansă de gol a meciului, Roman șutează din marginea careului dar mingea trece peste poartă. Replica FC SB-ului vine în minutul 7 când Gnohere șutează din marginea careului dar Cobrea prinde fără probleme. Bălașa se accidentează la un duel cu Moruțan, este transportat pe targă la vestiare iar în locul lui intră Nedelcu.

În minutul 25, FC SB are șansa deschiderii scorului după o ieșire hazardată a lui Cobrea dar atacanții lui Dică nu reușesc să profite. Trei minute mai târziu, Roman șutează de la mai bine de 30 de metri dar Niță respinge în corner. Asediul botoșănenilor continuă, Roman centrează dar Popa nu reușește să marcheze din marginea careului mic.

În minutul 35, Man îl depășește ușor pe Mușat, îi pasează lui Gnohere care șutează din întoarcere dar mingea trece pe lângă poarta lui Cobrea. Trei minute mai târziu, oaspeții au o nouă acțiune pe dreapta, Enache centrează dar Achim nu reușește să împingă mingea în poartă.

În prelungirile primei reprize, FC SB reușește deschiderea scorului după o acțiune în viteză. Tănase, aflat într-o poziție suspect de ofsaid, i-a pasat lui Gnohere iar „Bizonul” a marcat din marginea careului.

Repriza secundă începe cu o ocazie a gazdelor după o fază făcută de Moruțan. În minutul 51, Filip îl lovește cu cotul pe Bordeianu dar scapă cu doar un cartonaș galben. În minutul 58, FC SB reușește să-și majoreze avantajul prin Denis Man și deja soarta meciului era decisă.

După marcarea golului doi, FC SB nu a mai forțat și le-a permis gazdelor să aibă posesia. În minutul 72, Moruțan scapă spre poarta oaspeților, șutează la colțul lung dar mingea trece pe lângă poartă. Argentinianul Ciaccheri șutează și el din marginea careului dar Niță prinde în doi timpi. Pe final, nu s-a mai jucat nimic și parcă ambele echipe așteptau ca arbitrul Marius Avram să pună capăt partidei.

În minutul 90+3, Tănase scapă singur cu Cobrea după o gafă a lui Burcă și marchează golul trei pentru FC SB iar oaspeții se impun la scor de neprezentare.

FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Burcă, Miron, Mușat – Bordeianu, Tincu (79 Rodriguez) – Roman, Moruțan, Buș (68 Chitoșcă) – D. Popa (59 Ciaccheri)

Rezerve: Pap, Rodriguez, Ciaccheri, Oaidă, Serediuc, Plămadă, Chitoșcă

FC SB: Niță – Enache, Bălașa (12 Nedelcu), Larie, Momcilovic – Pintilii, Filip – Man, Achim (58 Coman), Tănase – Gnohere (70 Ov. Popescu)

Rezerve: Vlad, Pleașcă, Coman, Golofca, Popescu, Benzar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×